AMERICAN HOTEL ACADEMY a introdus incepand cu toamna anului 2009 un nou program de studiu adresat celor care au absolvit deja facultatea si activeaza in industria ospitalitatii, sau care isi doresc o schimbare de cariera in management hotelier.
In anul 2011 programul este acreditat de catre Confederation of Tourism & Hospitality (CTH) si este recalibrat pentru a putea fi echivalat cu jumatate - pana la doua treimi dintr-un program de master in managementul ospitalitatii.
Astfel, toti absolventii acestui program pot fi admisi neconditionat in cadrul programului de master top up pe care American Hotel Academy il va derula incepand cu octombrie 2011.
De asemenea, absolventii au si alternativa de a opta pentru accesul intr-un stadiu avansat (de disertatie) in cadrul unui program de master in managementul ospitalitatii / turismului intr-o serie de universitati britanice cu care CTH are incheiate parteneriate in acest sens.
Programul se deosebeste prin pragmatism, flexibilitate si dinamism:
- Programa este concentrata pe subiectele de strict interes la acest nivel educational si profesional, si este formata din cursuri ce abordeaza teme specifice de management operational hotelier, cat si din cursuri axate pe administrarea afacerilor.
- Predarea se face in sistem online – onsite, ceea ce permite accesul la studii cursantilor din toata tara, fara ca acestia sa se mute la Brasov pe durata studiilor.
- Cursurile sunt sustinute de catre profesori universitari din Statele Unite, Africa de Sud si Romania, precum si de catre profesionisti din industria ospitalitatii din Romania.
- Absolventii pot opta pentru un stagiu de practica platita de 6 luni in Grecia, intr-unul dintre hotelurile partenere American Hotel Academy.
Obiectivele programului:
- Ofera posibilitatea cursantilor sa evalueze, sa reflecteze asupra teoriilor moderne de management, modele si practici curente in industria internationala a ospitalitatii si a turismului.
- Cursantii vor intelege interrelationarea dintre sectorul ospitalitatii si cel al turismului.
- Sa analizeze teme specifice ale managementului operational hotelier precum si teme de administrare a afacerilor, in general.
- Cursantii vor fi pregatiti pentru ca dupa abolvire sa ocupe pozitii la nivel de junior sau middle management.
- Sa asigure accesul direct in stadiu de dizertatie in cadrul unui program de master.
Demo curs
In vederea fundamentarii deciziei de inscriere, candidatii interesati sa urmeze acest program sunt invitati sa asiste la cursuri. In acest sens, va rugam sa solicitati Biroului de Admiteri user de invitat si instructiuni de logare in aplicatia online pentru primul seminar live disponibil din orar.